Viata este darul cel mai important oferit noua, oamenilor, pe acest pamant, iar sanatatea este bunul cel mai de pret. Din pacate, unii dintre noi ajungem sa apreciem sanatatea abia in momentul in care devenim bolnavi, cand starea noastra fizica sau cea psihica au de suferit.
Pentru ca pretuim sanatatea si stim cat de importanta este ea pentru o viata armonioasa, din aceasta toamna am devenit parteneri oficiali ai Campaniei Help25 in lupta impotriva cancerului la san si in implementarea programului de educatie si depistare precoce a acestei boli. Am ales sa sustinem aceasta campanie constienti fiind, totodata, de rolul extrem de important pe care-l are o femeie, o mama, in viata unei familii, in viata copiilor ei. Este nedrept ca un numar din ce in ce mai mare de femei sunt atinse, an de an, de aceasta maladie, destabilizand si tulburand, astfel, atat echilibrul interior al femeii, cat si pe cel al intregii familii. Vorbim despre o boala cruda, traumatizanta, care lasa cicatrici fizice si emotionale, dar care, cu ajutorul preventiei, poate fi depistata in stadii precoce sau chiar stopata.
Asadar, la finalul lunii octombrie ne-am alaturat Asociatiei OncoHelp, initiatoarea Campaniei Help25 si am participat, cu bucurie, la cea de-a treia editiei a evenimentului “Dovleacul Roz”. Un eveniment inedit si deosebit, bogat in culoare, in cadrul caruia cateva sute de dovleci au fost scosi la licitatie pentru a sustine lupta impotriva cancerului la san. Dincolo de frumosii dovleci pictati achizitionati de noi, care ne-au infrumusetat casele si biroul, am decis sa oferim si o sustinere financiara consistenta Campaniei Help25. Ne bucuram ca, iata, putem sa ajutam din nou si sa aducem o schimbare in bine in viata comunitatii in care activam. Speram ca exemplul nostru si al celorlalti participanti la eveniment va fi urmat de cat mai multi si ca, impreuna, vom construi o lume mai buna si mai sanatoasa.