Spiritul caritabil….. Una dintre cele mai frumoase şi mai înălţătoare stări pe care le poţi trăi este aceea pe care o experimentezi atunci când dăruieşti, când oferi ceva cuiva din tot sufletul, fără a aştepta nimic în schimb. Aici, la Asociaţia Elpis, ajutăm frecvent copii şi familii care au nevoie de sprijinul nostru, care au nevoie, la un moment dat în viaţă, de un imbold. O facem din toată inima, uneori chiar anonim, ideea care ne uneşte pe toţi fiind aceea că, astfel, vom ajuta un OM să se ridice, să meargă mai departe, să îşi schimbe viaţa în bine. Cum spuneam, nu aşteptăm nimic în schimb; dar când primim dovezi de afecţiune şi apreciere, nu putem să nu ne bucurăm şi să nu promovăm astfel de gesturi.Citeste articolul complet
12
decembrie2016
10
septembrie2016
Sute, poate chiar mii de familii se gândesc, în aceste zile, la debutul noului an școlar care, alături de bucuria unui nou început, aduce cu el și fel de fel de griji financiare. Este vorba despre familii defavorizate, cu dificultăți financiare, în care veniturile sunt extrem de mici și pentru care achiziționarea unui ghiozdan sau a unei perechi de încălțăminte noi este un deziderat…. aproape intangibil. Sunt familii cu mai mulți copii, unde se întâmplă ca unii copii să aștepte întoarcerea fraților de la școală pentru a putea încălța aceeași pereche de pantofi sau a lua același ghiozdan. Din păcate, sunt și multe familii unde copiii ajung să renunțe la școală, sărăcia și indiferența părinților fiind principalii factori care duc …