O Speranta Pentru Fiecare!

Avantaje

AVANTAJUL SOCIAL

Prin intermediul proiectului Asociatiei ELPIS, Sky Group doneaza un procent semnificativ, si anume 10% din cifra de afaceri care se va realiza in cadrul acestui parteneriat, pentru solutionarea diverselor cauze sociale. Fondurile stranse vor constitui bugete importante pentru actiuni pe termen lung, oferind o sansa si o speranta celor care au cu adevarat nevoie de ajutorul nostru.

Sumele vor putea fi colectate lunar, deoarece consumabilul este un produs de care avem nevoie in permanenta, ceea ce asigura continuitatea acestor actiuni sociale si speranta ca, in scurt timp, campania pe care o demaram sa devina un fenomen national, la care sa participati si dvs.

Acest sistem complex si functional de ajutorare, care nu necesita eforturi financiare suplimentare din partea companiilor partenere, garanteaza asigurarea unei transparente maxime in constituirea fondurilor din donarea celor 10%, fiecare partener putand sa urmareasca online modalitatea de constituire a bugetului si cota de participare a fiecaruia, aferenta volumului lunar de achizitii de consumabile pentru imprimante.

AVANTAJELE COMPANIILOR PARTENERE

Procedeul nu presupune realizarea de donatii, nu va ingreuneaza cu eforturi financiare, nici macar nu necesita o implicare activa din partea dvs., tot ceea ce trebuie sa faceti este sa va solutionati nevoile de consumabile pentru imprimante prin intermediul acestui parteneriat.

Asigurarea unei campanii de imagine, prin aderarea la un proiect social national sustinut si promovat prin diverse medii.

Promovare ca partener in cadrul proiectelor Asociatiei ELPIS.

Pagina partener  pe site-ul www.asociatia-elpis.ro.

Utilizarea celor mai bune consumabile, realizate cu tehnologii de ultima ora, la preturi competitive.

Beneficiul unei mentenante gratuite pentru echipamentele din dotare (in prezent, majoritatea companiilor platesc separat catre furnizorii lor costuri  de mentenanta).

Avantajul deducerii impozitelor percepute de stat pentru persoanele cu dizabilitati, impozite obligatorii pentru orice companie cu un numar de peste 50 de angajati si care pot insuma pana la 40.000 EUR / an pentru 1.000 angajati, in cazul in care se opteaza pentru varianta de achizitionare prin intermediul unei Unitati Protejate  (mai multe detalii puteti gasi in cadrul sectiunii Unitate Protejata de pe site-ul nostru).

Desfasurarea proiectului si relatia Asociatiei ELPIS cu compania dvs. vor fi guvernate de o transparenta totala,  oferind convingerea ca gestul facut  a ajutat cu adevarat pe cei care aveau nevoie de el: intregul proces va fi usor de urmarit, fiecare companie avand posibilitatea de a vedea, pas cu pas, etapele campaniilor, modul in care se constituie sumele si cota de participare a fiecaruia, unde au fost directionate fondurile etc., totul printr-o simpla verificare online.

Posibilitatea de a propune cazuri sociale asupra carora Asociatia ELPIS sa atraga atentia si pe care sa incerce sa le solutioneze intr-un timp cat mai scurt.

Participarea ca “VIP Guest” in cadrul Evenimentului Caritabil organizat de Asociatia ELPIS anul viitor.

Si, nu in ultimul rand, ocazia de a FACE O FAPTA BUNA, lucru care, in mod cert, aduce o multumire si o satisfactie sufleteasca imposibil de egalat.